Nu era St. Valentin. Nici Dragobetele. Sau altă sărbătoare.
Şi ei se iubeau.
El avea barba albastru deschis cu irizaţii turcoaz. Ea nu avea nimic fucsia. Dar era suplă. Şi o privire ageră. Se deplasă cu mişcări reptiliene pe puntea de lemn şi se aşeză la soare. El îi urmări feromonii, deşi nu îl atrăgea lemnul. Soarele le dădea energie. Melanina zburda veselă prin celulele lor şi-i făcea mai frumoşi. În ochii tuturor. Ea privea atent în jur. El privea atent la ea. Ea se gândea la zborul insectelor din jur. El se gândea la ea. Ea deschise uşor gura, îşi linse buzele. El se mişcă uşor spre ea. O atinse pe ceafă. Ea îşi expunea corpul la soare.
Şi ei se iubeau.
Mai mult fizic, ce e drept. Dar o atracţie tot exista acolo. O chimie, cum ne place să spunem. Chimia procreerii. A perpetuării speciei. A confirmării unei teorii. A infirmării alteia.
El o muşcă uşor de gât. Îşi aduse corpul lângă al ei. Ea îşi relaxă muşchii. Uşor-uşor corpurile lor se încolăceau unul pe celălalt. Se contopiră împreună în dulcea plăcere a conceperii viitorului.
Şi ei se iubeau.
Peste un an, pe aceeaşi punte vor sta la soare progeniturile lor. Atente la zborul insectelor din jur.
Şi ei se iubeau.
No comments:
Post a Comment