Manule, atmosfera e simplă. Seară târzie de primăvară. Târziu înseamnă după 11 seara. Baia Mare. Cu amicul Bogdan la plimbare. De fapt cu câinele la plimbare şi amicul Bogdan ne însoţeşte ca de fiecare dată.
Pentru fixarea în memoria colectivă. Câinele meu e un Dogo Argentino, adică un câine mare şi alb.
Nici ţipenie de om în jurul nostru. Trecem podul peste Săsar. Podul de la Spânzurătoare. Aproape de capătul podului stă o bătrână. Sprijină balustrada şi priveşte pierdută în zare. Pare a avea 143 de ani şi e minionă. Ajungem în dreptul ei, se întoarce uşor pre noi, mă priveşte în ochi şi cu o voce stinsă mă întreabă:
- Nu vă supăraţi, nu aţi văzut un câine mare şi alb?
Mă uit la ea, prostit, mă uit la Ofelia (câinele meu), mă uit iar la ea şi reuşesc să silabisesc mai mult şoptit:
- Nu, nu am văzut!
L-am căutat cu privirea pe Bogdan, sperând să mă salveze. Era la 30 de metri distanţă, se aşezase pe bordură şi râdea cu lacrimi.
Bătrâna şi-a reluat poziţia visătoare. Noaptea era lungă şi poate va apărea, totuşi, un câine mare şi alb.
No comments:
Post a Comment