Dialog aproape absurd daca nu ar fi adevarat

 

Personaje: Sofer dubă, Eu şi o Femeie Nebună.

Acţiunea se petrece în duba cu care am fost luaţi la autostop. Şofer între două vârste, mănâncă un măr. Femeie tot între două vârste, uşor plinuţă, haine sărăcăcioase, păr tuns scurt cu freză arici. Poartă un sac de rafie destul de ponosit şi el. 

Eu şi FN facem autostopul. Duba opreşte.

FN – La Sătmar?

Ş – Da !

FN – Şi câte luaţi până la Sătmar? Hat.

Ş – Cât vrei.

FN (către mine) – Mergeţi? Hat. Menni? Hat.

Eu – Eu merg! Şi am urcat lângă şofer. Lângă mine se urcă şi femeie nebună. Între picioarele ei un sac de rafie plin pe un sfert cu ceva uşor.

Ş – Care e problema doamnă? Ce vă deranjază?

FN – nimic. Hat. Doar am întrebat. Hat. Nu e voie? Hat. Hat. De aia am gură. Hat. (încă nişte mormăieli scurte şi de neînţeles). Hat.

40 de kilometri nimeni nu scoate o vorba. Femeia nebună se întoarce cu spatele la noi, aranjază sacul de câteva ori, ca în final să-l ia în braţe. Intrăm în Satu Mare.

FN – Treceţi podul? Hat.

Ş –Da.

FN – E bine: Hat. E bine. Iou. Hat. ... Hat. Numai atât. Hat e bine. Hat. Iou. Hat.

Schimb o privire cu şoferul şi fiecare avem un zambet complice în colţul gurii. E dusă.

FN – Treceţi podul?

Ş – Da.

FN – Autobuz megallo (staţie, într-un fel de maghiară) puteţi opri? Hat. Acolo e bine. Hat.

Ş - În staţia de autobuz?

FN – Hat, da. Hat. Şi atât. Nimic mai mult. Hat. ... Hat. Muncim pentru alţii. Hat.

Ş (cu un zâmbet ironic) - Doar atât şi nimic mai mult. Aşa e, muncim pentru alţii.

FN  (uşor nervoasă. Acea nervozitate a oamenilor cu probleme psihice) - Atât. Hat. Că şi eu am familie. Hat. Copii şi familie. Hat. Şi nimic mai mult. Altă dată. Hat. Nimic. Hat. Mie nu-mi trebuie. Hat. Altceva. Hat. Nimic mai mult. Hat.

Trânteşte uşa dubei în urma ei. Şoferul dă din cap a îngrijorare. „Nu-i cu totu’”. Aprob. Mai mergem 500 de metri şi cobor şi eu.

HAT