Pages

27 June 2021

Despre obiceiuri neobisnuite si un crocodil

 


Manu, ştii clipurile alea în care cineva face un anumit lucru într-un mod cât se poate de natural iar ceilalţi o zbughesc de acolo părându-li-se ciudat sau chiar periculos? Sunt prea ambigu.

Hai că trec la concret. Trebuia să mut expoziţia cu reptile dintr-un oraş în altul şi aveam de scos animalele din terarii. M-am ocupat de treaba asta şi totul a mers ok. Mă antrenasem să fac asta şi de unul singur, deşi nu era uşor. Singurul care îmi punea probleme era caimanul. Un crocodilaş de un metru şi vreo treizeci de centimetri, cam agresiv de felul lui. În consecinţă, l-am rugat pe amicul Gabi să mă ajute şi, spre norocul meu, s-a arătat încântat să o facă. Omul era pasionat de herpetologie şi teraristică şi-i pica bine să câştige ceva experienţă.

Acţiunea trebuia să se desfăşoare cam aşa. Punem acvariul pe podea şi îl răsturnăm pe o parte. Caimanul iese, dar nu are unde fugi că am făcut un ţarc cu celelalte terarii. Eu arunc o cârpă pe ochii crocodilului şi apoi sar pe el imobilizându-l. Trebuia să-i ridic uşor capul de la sol pentru ca amicul Gabi să treacă sfoara pe sub botul lui şi să-i lege guriţa aducătoare de daune fizice.

Totul a mers ca uns, până în momentul în care eu am sărit pe crocodil. Îl ţintuiam bine la sol, mi-am mutat uşor mâinile de pe gâtul bestieu pe botul ei, apoi i-am ridicat capul conform planului. M-am relaxat uşor, pregătindu-mă de următoarea fază a planului. Eram stăpân pe situaţie. Am ridicat apoi ochii de pe crocodil şi i-am spus lui Gabi să vină cu sfoara să legăm muşcătorul. Dar surpriză. Ia-l pe Gabi de unde nu-i. M-am panicat? Nu! Dar m-am îngrijorat. Mi-am strigat amicul proferând câteva maxime de largă circulaţie legate de mame, sfinţi şi părţi anatomice ascunse vederii. Gabi al meu, de la un etaj inferior al clădirii striga că el nu mai vine sus şi pot să-l mulg de crocodil că el nu se apropie.

Manule, recunosc că mi-au trebuit câteva minute bune şi o serie hotărâtă de înjurături să îl comving să vi şi să ducă la bun sfârşit treaba pentru care s-a angajat. Cu mare teamă a legat botul crocodilului şi când în sfârşit m-am ridicat cu reptila în braţe am văzut paloarea omului de lângă mine şi cum îi curgea transpiraţia pe faţă.

Manule, atunci am realizat, poate pentru prima dată cât de ciudată părea meseria mea, cât de ieşit din comun arăta tot ceea ce făceam şi chiar periculos. Am mai primit şi alte lecţii ca asta, dar ţi le spun cu altă ocazie. Aici mai subliniez doar că eu eram în extrema opusă. Exemplul cel mai relevant e că vizitând parcul zoo din rgu Mureş am văzut un caiman de aproape doi metri lungime şi primul meu meu gând a fost cum m-aş arunca pe el şi l-aş imobiliza în caz că ar trebui mutat. Dar nu cu ajutorul lui Gabi.


23 June 2021

Glossa Shoping-ului



Marfă trece, marfă vine,
Toate-s vechi şi expirate,
De vrei bere sau măsline,
Tu te-ntreabă şi socoate.
Cumpără şi nu ai teamă,
Ce e caş ca valul trece,
De te-ndeamnă cu reclamă
Tu rămâi la promo rece.

21 June 2021

Covrigul cu material, delicatesa Universitatii de Nord

 


Suntem obişnuiţi să cumpărăm de la patiserii covrigi săraţi, cornuri cu mac sau cacao, foietaje cu diferite umpluturi, dar la chioşcul Universităţii de Nord apar adevaratele delicatese – covrigii cu material.

După un semestru de stat la coadă pentru cafea, cornuri, ţigari şi tot ce ne mai poate oferi chioşcul facultăţii am avut curiosan. “Covrig cu material”.

Să nu stie producătorii cum se numesc seminţele presărate pe covrig? Oare Covrig cu susan e marcă înregistrată? “Material” e un zitatea de a citi etichetele produselor. Toate bune şi frumoase până am vazut eticheta covrigilor cu sutermen care atrage clienţii produselor de patiserie? Dileme cărora nu le caut răspuns, dar nu îmi pot stăpâni mirarea când citesc ciudata denumire.

Să ne aşteptăm şi la alte produse cu nume similare? Sunt curios ce va apărea pe piaţa. Poate clătite umplute cu pasiune, pişcoturi pline de întuneric, biscuiţi lipiţi cu calm, sticsuri învelite cu dragoste,… şi mai gândiţi-vă şi singuri că nu sunt chiar aşa de inventiv.

14 June 2021

Blonda la piscina

 


Păr ud şi bălai, ochelari de soare mari, purtaţi şi în piscină care acoperă ochii unei tinerele cu zâmbet provocator. Stă în bazin. Formele corpului sunt deformate de unduirea apei. Provocatoare, incitantă, poate uşor excitantă. Sunt aproape convins că nu vreau să o văd afară din apă şi fără ochelarii de soare. Nu vreau să strice misterul creat.

Uff... am avut dreptate. Din păcate. Sunt oripilat. Fund prea mare pentru vârsta ei. Cu siguranţă e minoră. Slipul tanga nu o avantajează deloc, dar nimeni se pare că nu îi spune. Merge destul de frumos, dar postura generală lasă de dorit. Poartă capul pe o parte şi guriţa botic. Manule, cine le-a bagat în tărtăcuţă că atitudinea asta afectată dă bine? Of... cu părul ud şi corpul deformat de unduirea apei părea o apetisantă zeiţă a piscinei. Lumina zile o prezintă, din păcate sub adevarata ei formă. Pisi de club de fitze cu IQ subunitar, dispusă oricând să schimbe partenerul pe criteriul celei mai noi şi scumpe maşini. Norocul nostru Manule că există destui căpşunari care să vină în ţară de trei ori pe an şi să le împerecheze dorinţele şi desperecheze picioarele. Ghinionul nostru e că şi procrează

Ups... am văzut-o pe mă-sa. Mândră şi demnă purtătoare de burtă. Caşalot eşuat pe mal de piscină. Crescătorie de celulită. Sper să nu fie ereditar, deşi semnele ne arată clar acest lucru.

08 June 2021

Concis country break Tailanda e iadul

 


Manule, povesteam zilele trecute cu un amic. Tot român, venit în UK la muncă. Ca şi mine. Şi era foarte mirat de ce toţi oamenii de aici merg în vacanţă în Thailanda.

Bineînţeles că i-am răspuns eu. Doar eu le ştiu pe toate. În prima fază i-am spus că Thailanda e Raiul pe Pământ, dar am greşit profund. El a zâmbit şi mi-a replicat „România e Grădina Maicii Domnului”. Şi el avea dreptate. Da, România e Raiul. Dar oamenii preferă Iadul.

Eu – În Thailanda e cald?

El – Da!

Eu- În iad e cald?

EL – Da!

Eu – În Thailanda e destrăbăl, desmăţ, desfrâu? Băutură ieftină, curve şi toate nenorocirile pierzaniei?

El – Da!

Eu – Raiul e loc cu lumină, loc cu verdeaţă, unde curge lapte şi miere?

EL – Da!

Eu – Pe mine nu mă atrage ideea de a sta într-un loc verde şi puternic luminat în care curge lapte şi miere, pe tine?

El – (deja zâmbind complice), Nici pe mine.

Eu - Deci e Thailanda Iadul, dar oamenii îl preferă? Başca îşi faci selfie cu elefantul şi îl pun pe facebook. Cu asta ai luat potul cel mare. Pari iubitor de natură în timp ce sorbi o licoare bahică şi o fătucă darnică se joacă cu mânuţa în şortul tău, pe bani.

El – (doar râde)

QED

P.S. Manule, am bilete low cost pentru Bangkok.