Manule, povestea asta trebuie văzută. Aşă că deschide-ţi ochii minţii şi vizualizează. După-amiază de febriarie, geroasă. Nori groşi, atmosferă încărcată. Ajung la capelă. E înmormântarea bunicii nevesti-mii. Bocete, cântări bisericeşti, iertăciuni. Aleile cimitirului încărcate cu zăpadă, greu de străbătut. Picioare îngheţate, în bocanci, lacrimi îngheţate pe obrji.
Mă întorc spre casă, posomorât şi abătut. Mă hotărăsc să trec pe la o plăcintărie. Asta era în intersecţia de la McDonals. Începuse să şi ningă. Ninsoare viscolită. La trecerea de pietoni îmi ridic privirea din pământ şi rămân stupefiat pentru câteva secunde. În faţa mea, chiar în mijlocul intersecţiei, stăteau doi elefanţi. Manule, aşa şoc puternic nu am avut în viaţa mea. Am crezut că am luat-o razna. Şi bunica înmormântată nu fusesea a mea, ci a nevesti-mii. Mai că nu mi-am cărat singur două palme. Vedeam elefanţi. Circulaţie blocată şi ninsoare viscolită.
M-am dumirit la scurt timp. Venise circul în oraş şi făceau parada animalelor. Din cauza şocului nu am apucat să scot aparatul foto să imortalizez momentul. Dar februarie va mai fi. Şi circ. Necrologul îl iau din ziare.
No comments:
Post a Comment