Manu, timp de şapte ani şi jumătate, umblând prin ţară cu expoziţia cu reptile am avut şansa să cunosc oameni faini. Oameni de care ţi-am mai povestit şi o să-ţi mai povestesc.
Ciprianis şi Paulică sunt doi dintre ei. Poate o să înţelegi de ce spun că sunt faini după ce îţi spun cum i-am cunoscut.
Vara lui 2003. sighişoara. Chiar în cetate. La doi paşi de Turnul cu Ceas. La uşa expoziţiei apar doi copii de 12-13 ani. Plătesc biletul de intrare şi vizitează expoziţia. Sunt foarte liniştiţi pentru doi copii de vârsta lor. Citesc cu atenţie toate etichetele îndrumătoare de pe terarii şi discută în şoaptă. Discuţii foarte lungi la fiecare exponat. Sunt destul de contrariat. De obicei cei de vârsta lor sunt mult mai superficiali. Îi urmăresc cu privirea aproape tot timpul. E ceva la ei care mă atrage. Unul dintre ei pare un copil foarte cuminte, celălalt are o privire ştrengară. Îmi dau seama că nu sunt turişti în cetatea medievală. Cred că s-au învârtit de câteva ori pe la fiecare terariu. Îmi plac tinereii şi mă pregătesc să povestesc cu ei. Ştiu că se va lăsa cu poveşti şi explicaţii despre animale.
Se apropie timid de masa de la intrare şi-i încurajez să intre în vorbă. Am avut dreptate. Sunt localnici. Întreabă curioşi diverse lucrui despre reptile şi le răspund mai mult decât binevoitor, insistând chiar pe tot felul de detalii care sunt sigur că-i vor încânta.
Şi nouă ne plac reptilele. Foarte mult.
Bănuiam asta, le răspund zâmbind.
Am fost chiar la vânătoare de şerpi, aici prin jurul Sighişorii. Am prins şopârle pe malul Târnavei.
Şi am pornit o discuţie faină legată de vânătoarea lor de reptile. Copiii, ca majoritatea oamenilor credeau şi în legendele populare.
E adevărat că şerpii sunt atraşi de lapte, mă întreabă ei cu o mare dorinţă de a lămuri ceva ce-i apasă?
Am auzit şi eu povestea asta cu laptele, dar eu o consider basm. Dar de ce mă întrebaţi?
Noi am încercat, dar nu am reuşit să-i momim cu lapte.
Cel cu atitudine de copil cuminte e Paul, ştrengarul e Ciprian.
Ia spuneţi drept, aţi furat lapte de acasă să momiţi şerpii?
Nu, că nu am putut fura, zice Paul, uşor dezamăgit.
Dar am găsit altă soluţie. Şi lui Ciprian îi lucesc ochii când îmi spune asta.
Ce aţi făcut?
Am mers prin pădure şi am căutat găuri, că şerpii stau în găuri în pământ, nu? Şi unge găseam găuri acţionam. Îl întrebam pe Paulică „Paulică, ai băut lapte azi dimineaţă?”, „Da, zicea Paulică”, că el bea lapte în fiecare dimineaţă. „Atunci scuipă în gaură. Scuipă Paulică, să iasă şerpii”. Dar nu am prins niciodată nimic. Nu a ieşit niciunul. NU prea cred că e adevărat că sunt atraşi de lapte. Aveţi dreptate dumneavoastră. E basm.
Îşi dai seama, Manule că nu puteam să nu mă împrietenesc cu ei instant. De atunci s-a renunţat la dumneavoastră. Am rămas Dani şi ei Paulică şi Ciprianis. Un om cu aşa idei, am considerat eu, e, sau va deveni un maestru. Maestrul Ciprianis.
Patru veri consecutive am avut expoziţia la Sighişoara şi băieţii şi-au petrecut cel puţin jumătate din fiecare vară alături de mine în expoziţie ajutându-mă la tot ce se putea. Deşi, cel mai important ajutor al lor a fost că mi-au înveselit zilele cu bucuria din ochi şi ştrengăriile lor. Răsplătite de mine cu îngheţată și prietenie.
