BrainDiversity

26 May 2025

Seara pe la ora 11:30, sau mai târziu. Îmi plimbam câţeluşa. Sau ea pe mine? Însoţit fiind şi de un prieten fain. Bogdan. Omul are umor şi îmi spusese cu ceva timp înainte că eu am un talent pe care puţini îl au. Atrag tâmpiţii şi demenţii. Seara aceea decursese bine până atunci. Fără incidente. Până când ajungem în faţa unui magazin deschis non-stop. Mai precis în Baia Mare, pe bulevardul Unirii. În faţa magazinului un nenea ţinea de poveşti explicative doi tinerei. Se vedea de departe că e băut şi tinereii nu ştiai cum să facă să plece de acolo. Au reuşit cu ajutorul nostru. Şi noi nu plănuisem evadarea lor. Din salvatori am devenit victime. Ale beţivului.

Bună seara, zice nenea uitându-se printre mine.

Tinereii şterg putina uşurel, cu un zâmbet de „aţi rupt-o-n fericire”
Bună seara, spun şi eu. Şi presimt că era mai bine să fiu nesimţit şi să plec.
Uită-te la el, zice nenea şi îmi arată un maidanez culcat pe trotuar şi înconjurat de kilograme de biscuiţi. Dăruiţi de nenea beţivul, presupun eu, şi presupun bine. Dumneata ai grijă de al dumitale, continuă omul nostru arătând spre câinele meu. Dar de ăsta cine are grijă?
Eu fac tot ce pot pentru al meu, dar nu pot avea grijă de toţi câinii, încerc eu o abordare uşoară.
Domnule, şi se uită fix la mine, Dacă dumneata, profesor, Dumneata, şi se uită la Bogdan, inginer, dacă eu, beţiv... cădem pe jos, vine ambulanţa şi ne ia. Dar ăsta? De el cine are grijă?

Îmi dau seama că nu are sens să continuu discuţia, mă fofilez cu un laş „nu ştiu” şi renunţ la a-mi mai cumpăra ţigări de acolo. Sunt convins că sufletul mare şi alcoolizat a găsit alţii pentru a le explica situaţia dramatică a câinilor maidanezi. L-am mai văzut de atunci pe om şi în situaţii mai lucide. Nu avea câine ca animal de companie.